Refuză 2 milioane

Refuză 2 milioane
  • Publicat:
  • Actualizat:

Patronul „studenților” își vinde scump marfa. Nu mai este niciun secret, iar Marian Iancu a văzut cum oferta sa fabuloasă de două milioane de euro este refuzată categoric de Șiman.
Pe ultima sută de metri a perioadei de transferuri, oficialii lui Poli încercau să dea ultimele tunuri prin aducerea mijlocașilor Dacian Varga și Tibi Bălan de la Sportul.

Suma oferită a fost de două milioane de euro, probabil un record absolut în România pentru un club de ligă inferioară. Și totuși, banii nu l-au impresionat pe șeful din Regie, Vasile Șiman. „În acest moment, respingem oferta de la Poli Timișoara. Nu este vorba numai de sumă, la fel de importantă ca oferta în sine sunt și datele transferului, modul în care se fac plățile, când se dau banii”, a spus Șiman.

El nu a fost de acord cu sistemul de rate propus de Marian Iancu pentru plata celor două milioane de euro, mai ales pentru că Poli a mai avut în trecut perioade de instabilitate financiară și a întârziat unele plăți extrem de mult sau a ajuns chiar la litigii, cum a fost cazul Otopeniului. De asemenea, pe Vasile Șiman l-a deranjat că Marian Iancu a anunțat în presă tratativele pentru Varga și Bălan.

Pe de altă parte, patronul lui Poli Timișoara consideră că singura problemă a reprezentat-o suma de transfer. Iancu a spus că Sportul are pretenții mult mai mari decât cele două milioane de euro oferite. „Vasile Șiman așteaptă mai mult, dar pot să dau până la două milioane”, a declarat Iancu.

Ce înseamnă pentru sportul 2 milioane de EURO

Cu banii pe care Timișoara i-a oferit pentru Dacian Varga și Tibi Bălan, Sportul Studențesc își putea asigura bugetul complet pentru minim două sezoane în liga a doua. Mai în glumă, ca și în alte dăți, din acei bani, Vasile Șiman le putea da fotbaliștilor săi ca prime de joc 10.000 de paltoane sau 5.000 de telefoane mobile bune sau foarte bune.

”Eu nu mai insist. Oferta a fost făcută public, Șiman a refuzat-o și nu s-a schimbat nimic. Mergem mai departe și dacă nu o acceptă”, Marian Iancu, patron Poli Timișoara

”Oferta făcută este confidențială, dacă domnul Marian Iancu decide să o facă publică și să pună presiune, și-a greșit omul”, Vasile Șiman, patron Sportul Studențesc

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Ciolacu, aproape de locul secund!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Ciolacu, aproape de locul secund!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate oficiale alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu îl ajunge din urmă pe Marcel Ciolacu, după numărarea a 75% din procesele verbale
Rezultate oficiale alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu îl ajunge din urmă pe Marcel Ciolacu, după numărarea a 75% din procesele…
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×